VETERANI. A murit cel mai bătrân bărbat din lume, la 112 ani. Un român a preluat titulatura și e liderul veteranilor

Adrian
29.05.2020
VETERANI. A murit cel mai bătrân bărbat din lume, la 112 ani. Un român a preluat titulatura și e liderul veteranilor

Britanicul Bob Weighton, din Alton, Hampshire, cel mai bătrân bărbat din lume, a murit în vârstă de 112 ani. Membrii familiei au confirmat că acesta a murit din cauza cancerului, potrivit Metro. După moartea sa, Dumitru Comănescu a devenit joi, oficial, cel mai bătrân bărbat din lume.

Fost profesor şi inginer, Weighton a fost declarat de Guinness drept cel mai bătrân om din lume în luna martie, titlu contestat de sud-africanul Freddie Blom, care a susţinut că urma să împlinească 116 ani pe 8 mai.

La sfârşitul lunii martie, cea mai vârstnică femeie identificată de academia Guinness a fost japoneza Kane Tanaka, în vârstă de 117 ani, scrie AFP, citat de Agerpres.ro.

A murit cel mai bătrân bărbat din lume, la 112 ani

Bob Weighton „a murit liniştit în somn, de cancer, joi, 28 mai 2020, în apartamentul său din Alton”, Hampshire, localitate situată la aproximativ 90 de kilometri sud-vest de Londra, potrivit unei declaraţii a familiei sale.

Bob Weighton şi-a sărbătorit ultima zi de naştere pe 29 martie, în condiţii de izolare din cauza epidemiei noului coronavirus, care reprezintă un risc crescut pentru persoanele în vârstă. El a apreciat că „lumea este un pic în dezordine” din cauza pandemiei şi a refuzat să primească o felicitare cu ocazia zilei de naştere de la regina Elisabeta a II-a deoarece cheltuiala pentru aceasta s-ar fi făcut din banii contribuabililor şi pentru că primise deja cel puţin zece astfel de felicitări din partea reginei.

Născut pe 29 martie 1908 în Yorkshire, Bob Weighton a avut şase fraţi, trei copii, zece nepoţi şi 25 de strănepoţi.

Un român a devenit cel mai bătrân din lume

Dumitru Comănescu a devenit joi, oficial, cel mai bătrân bărbat din lume, după decesul britanicului Robert Weighton, scrie RTV.

„În primul război mondial aveam 6 ani la începere, nu îmi aduc aminte prea mult. Noi eram la ţară şi eram mai departe de marile fronturi. În 1918 însă, îmi aduc aminte de Marea Unire, când toţi oamenii au sărbătorit şi toată lumea cânta imnul. În al doilea război mondial, eu fiind inginer agronom, am fost mobilizat pe loc, în spatele frontului pentru a contribui la pâinea ţării. Într-adevăr, am trăit cu toate acestea multe evenimente violente şi am fost martori la atât de multe pierderi umane încât acum apreciez altfel ceea ce avem”, spunea el, într-un interviu pentru life.ro.

Întrebat care este secretul longevităţii sale, Comănescu spunea: „În primul rând cred că Dumnezeu, prin gena şi puterea pe care mi le-a dat. Dar sigur şi factorii de zi cu zi au fost foarte importanţi. Am avut o viaţă cumpătată, fără exagerări. Familia m-a ajutat enorm, fiica şi ginerele meu au avut grijă de mine în ultimii 30 de ani, iar în ultimii ani cei mai grei, soţia nepotului meu, care este nutriţionist m-a ajutat cu o dietă specială, care deasemenea a contribuit să îmi menţină vitalitatea. Şi, în general, toată energia pozitivă şi iubirea pe care am primit-o de la nepoţi şi strănepoţi

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *